Frescă romană de peste 2000 de ani descoperită în sudul Franței. Experții: „Este exact ca un puzzle”

Casa Harpistului, clădită în epoca romană, se aflată pe malul drept al râului Ron, în orășelul provensal Arles, este lăudată ca o dovadă unică de arhitectură antică și design de interior. Acum, experții și-au deschis studioul pentru a face o demonstrație a eforturilor lor meticuloase de a pune cap la cap uriașul puzzle de fresce rafinate și inedite descoperite în casa care se presupune că datează de peste două milenii, scrie TheGuardian.

Începând din aprilie, experții au sortat peste 800 de cutii de picturi murale, dintre care unele au fost extrase din pereții excavați ai clădirii, iar altele au fost descoperite printre ruine. Primele imagini sunt prezentate într-o expoziție temporară la un muzeu din Arles, dar experții estimează că reasamblarea tuturor frescelor, care acoperă peste 220 de metri pătrați, va dura cel puțin până în 2023.

Fragmente mai mici decât o unghie

Fragmentele, unele dintre ele mici cât o unghie, au fost curățate, etichetate și plasate în cutii pentru a fi analizate una câte una și pentru a determina unde se încadrează într-o imagine mai mare. Experții au petrecut până acum un total de 1.800 de ore pentru a sorta piesele.

„Estimăm că ne ia o zi pentru fiecare caz, deci în jur de 1.000 de zile pentru a le studia pe toate”, afirmă Julien Boislève, specialist în picturi murale antice. „Este exact ca un puzzle… cu excepția faptului că, desigur, nu avem modelul original pe baza căruia să lucrăm sau toate piesele, ceea ce înseamnă că este o muncă fastidioasă. Este o sarcină majoră, dar suntem norocoși să avem o cantitate mare de piese de bună calitate ale decorului, ceea ce este rar.”

Între anii 70 și 50 î.Hr., meșterii italieni au clădit Casa Harpistului în jurul unui atrium central cu un bazin imens pentru a colecta apa de ploaie pentru casă. Se crede că a fost demolată în mod intenționat mai puțin de 20 de ani mai târziu, iar deasupra rămășițelor a fost construită o casă nouă pentru a păstra operele de artă. Trei case au fost construite pe acest loc de-a lungul anilor. În 2013, au început săpăturile inițiale.

Exit mobile version