• Carla Bruni-Sarkozy a fost una dintre supervedetele anilor ’90 și o prietenă a regretatului designer, care a fost omagiat aseară la Met Gala.
  • Soția lui Nicolas Sarkozy a purtat o rochie din 2001, creată chiar de Karl Lagerfeld.
  • Multe dintre vedetele prezente la eveniment fie l-au cunoscut, fie chiar au colaborat cu el ori chiar i-au fost prieteni apropiați.

Soția fostului președinte francez Nicolas Sarkozy, Carla Bruni-Sarkozy, a fost una dintre marile senzații ale evenimentului de modă de la New York, scrie Vogue.

Seara de gală din prima zi de luni din luna mai, tradițional rezervată balului de la Muzeul Metropolitan de Artă din New York, a fost un uriaș tribut adus regretatului creator de modă Karl Lagerfeld, căruia Institutul de Costume i-a dedicat o expoziție, dar și o ediție Met Gala cu dress-code specific stilisticii sale.

Multe dintre vedetele prezente la eveniment fie l-au cunoscut, fie chiar au colaborat cu el ori chiar i-au fost prieteni apropiați. Este și cazul fostului manechin Carla Bruni Sarkozy, fostă primă doamnă a Franței, care a răspuns imediat afirmativ invitației de-a purta pe covorul roșu o ținută omagială. De altfel, soția lui Nicolas Sarkozy nici nu a trebuit să caute prea mult, căci avea deja în dressing-ul său o rochie din 2001 semnată chiar de ilustrul Karl Lagerfeld. E vorba depre o creație alb-negru cu o trenă vaporoasă albă, din voal, ale cărei senzualitate și mister sunt potențate de un evantai foarte fin, realizat din același voal alb.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

De altfel, Carla Bruni a arătat cu adevărat regal în această rochie, mai cu seamă că machiajul smokey i-a pus în evidență tulburătorii ochi albaștri, iar chockerul, brățara și inelele cu diamante au adus strălucire acolo unde era nevoie.

Amintindu-și de Karl Lagerfeld, căruia i-a închinat și un videoclip comemorativ pe paginile sale de socializare, Carla Bruni a publicat o notă mai veche: ,,Îl privesc pe Karl cu admirație, intrigă, curiozitate și uimire la fiecare pas. El bolborosește, inventează, explorează, pare să creeze neîncetat, se învârte. Povestește despre lucruri, oameni, viață, ca nimeni altul în lume. Aduce totul cu el și, de îndată ce ajunge undeva, se întâmplă ceva. Karl este unic, sclipitor și amuzant, este întotdeauna distractiv să fii în preajma lui, se pare că nu cunoaște nostalgia și viața devine mai colorată. „

Citește și
FOTO-VIDEO. Cele mai frumoase și cele mai atipice ținute de la Met Gala 2023. Doja Cat „s-a deghizat” în pisica lui Karl Lagerfeld

Un oraș industrial cu grătare ieftine este atât de popular încât autoritățile le spun oamenilor să meargă în altă parte

FOTO. Trei dintre rochiile prințesei Diana vor fi scoase la licitație în Los Angeles vara aceasta. Ce sume s-ar putea plăti

Partenerii noștri