• Toate evenimentele care adună peste 1.000 de persoane în public vor fi interzise până la 31 august, se arată în proiectul de lege supus dezbaterii de către Ministerul Culturii
  • Propunerile și observațiile pot fi transmise pe site-ul Ministerului Culturii
  • Prin acest proiect de lege, se dorește oferirea unui cadru legal, care să vină în sprijinul organizatorilor de evenimente

Ministerul Culturii răspunde astfel problemelor semnalate de organizatorii de evenimente artistice sau culturale din România, care erau blocaţi în lipsa unei decizii luate de autorităţile administraţiei publice. Organizatorii au arătat că situaţia de incertitudine le generează pierderi financiare masive.

Proiectul de lege îşi propune să ofere un cadru de ”predictibilitate cu privire la organizarea acestor evenimente de interes atât pentru furnizorii de servicii, cât şi pentru participanţi”, stabilind limita numărului de participanţi dincolo de care organizarea unui eveniment este interzisă peste vară.

”Până la data 31 august 2020, este interzisă organizarea evenimentelor, festivalurilor şi manifestărilor culturale, artistice la care sunt prezenţi peste 1000 de participanţi simultan, atât în spaţii închise, cât şi în aer liber, indiferent dacă accesul este gratuit sau cu plata biletului”, se arată în proiectul de lege supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Culturii.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri