Festival de jazz pe timp de pandemie în Spania. Concerte cu spectatori, chiar dacă regiunea se află în stare de urgență

În Spania, puternic lovită de infectările cu SARS-CoV2, se poate participa la concerte.

Jazz Madrid 20 va începe pe 5 noiembrie şi este organizat de autoritățile din capitala spaniolă.

Chiar dacă regiunea este unul din cele mai active focare de Covid din Spania, autoritățile garantează organizarea în siguranţă a concertelor de jazz.

Miryam Latrece , cântăreaţă: „Nu este distracţie de noapte, nu sunt discoteci, nu sunt centre comerciale. Sunt oameni aşezaţi, la distanţă şi este ilogic să se aplice atâtea restricţii când este una din activităţile culturale cele mai sigure”.

Jazz Madrid este unul din puţinele festivaluri muzicale care au rămas în calendarul evenimentelor din Spania. Organizatorii cer să se facă diferenţa între evenimentele culturale şi alte sectoare, pentru că, după cum spun ei „La cultura es segura” – Cultura este sigură.

Luis Martín, director artistic: „Toată lumea poate veni la spectacole fără nicio grijă, pentru că în teatre nu a fost niciun caz de infectare cu Covid. Vrem să înţeleagă toată lumea că este foarte sigur să mergi la teatru, să vezi concerte de jazz, la cinema, de asemenea. În aceste momente de pandemie, cultura reuşeşte să alunge multe momente de singurătate pentru mulţi oameni”.

Exit mobile version