• Teatrele au fost deschise în criză doar o lună și o săptămână.
  • Artiștii independenți au primit un ajutor de 75% din salariu.
  • Voicu Rădescu a fondat compania de teatru Luni în 1997.

O lună și o săptămână. Atât au fost teatrele deschise.
Acum casele de bilete s-au închis. Așa a hotărât Orban. Autoritățile au ajuns la concluzia că locurile de cultură sunt focare de infecție.

Voicu Rădescu este patronul Green Hours, un teatru independent, și a vorbit despre cum a trăit această perioadă.

„Niciun ajutor, deși s-a strigat ajutor. Artiștii independenți într-o măsură, nu îndeajuns de cantitativă, de semnificativă, au primit un sprijin printr-un fel de indemnizare. Am reușit să rezistăm în special prin concertele pe care le-am organizat. Cu probabilitate se vor deschide noi direcții ale artei. Nu se va ajunge la artă doar digitală, doar pe internet, pentru că omul este și un animal biologic și în sensul ăsta va avea nevoie și de apropiere”, a declarat Voicu Rădescu, patron al unui teatru independent.

Recomandări

TOM STURRIDGE ESTE IAR SANDMAN
CASELE DE MODĂ MIZEAZĂ LITERAR
ȘEFUL OPEN AI ÎȚI PREZINTĂ NOUL TĂU COLEG
FRIENDS DON'T LIE
HORIA SABO MIZEAZĂ PE AI DREPT GENERATOR DE FORȚĂ DE MUNCĂ

Partenerii noștri