• Bradul are o înălţime de 28 de metri şi un diametru de 70 de centimetri 
  • Pomul a fost adus din Slovenia
  • Ceremonia de deschidere va avea loc în Vatican pe 11 decembrie, la ora locală 16.30

Spiritul sărbătorilor de iarnă se simte și la Vatican. În Piața Sfântul Petru a ajuns pomul de Crăciun al Vaticanului.

Anul acesta, ieslea care va reprezenta momentul nașterii Domnului a fost realizată în Italia, iar bradul a fost adus din Slovenia. De aceea va fi decorat cu ornamente tradiționale slovene realizate manual.

Bradul are o înălţime de 28 de metri şi un diametru de 70 de centimetri  și provine din sud-estul Sloveniei, mai exact din localitatea Kočevje.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Proiectul este gestionat de Ministerul Agriculturii, Silviculturii și Alimentației.

Ceremonia de deschidere va avea loc în Vatican pe 11 decembrie, la ora locală 16.30. Chiar și în contextul pandemiei, la eveniment va participa și guvernatoratul Vaticanului.

Partenerii noștri