- Zeci de cetățeni din Sri Lanka, veniți să muncească în România, sunt blocați pe aeroportul Otopeni
- Situația a apărut după ce un bărbat din acest grup a fost infectat cu Covid-19. Toți au fost plasați în carantină, după care fabrica de confecții i-a concediat
- Prefectura Botoșani a organizat un transport cu autocare pentru a-i aduce pe Otopeni, însă nicio cursă nu zboară spre Sri Lanka, aeroporturile de acolo fiind închise
Muncitorii din Sri Lanka se află într-o situație dificilă, după ce au fost concediați de firma care i-a angajat, iar autoritățile locale i-au adus la București, pentru a fi repatriați. Toate aeroporturile din Sri Lanka sunt închise, astfel că muncitorii au aflat că nu se pot întoarce acasă
Advertisment
Pentru că un membru al grupului a fost infectat cu Covid-19, toți au fost plasați în carantină instituționalizată. La expirarea perioadei de trei săptămâni de carantină, fabrica de confecții unde veniseră să muncească i-a concediat.
Nu este clar de ce muncitorii au fost aduși la București, având în vedere că aeroporturile din Sri Lanka sunt închise. Cetățenii srilankezi nu au fost lăsați de poliție să staționeze în aeroport, pentru că nu aveau un bilet valid de avion. Oamenii legii au încercat să contacteze ambasada, însă fără succes, pentru că nu există una în România, cea mai apropiată fiind la Varșovia, în Polonia.
Recomandări
În cursul nopții, ministul Muncii, Violeta Alexandru, s-a deplasat pe aeroportul Henri Coandă pentru a investiga cazul.
„Cert este că îmi ridic un semn de întrebare cu privire la plecarea lor de acolo către București, în condițiile în care nu era clară posibilitatea de a fi îmbarcați. Rămâne să ne lămurim mâine (n.r. luni) împreună cu colegul nostru, prefectul de Botoșani, și vom face declarații.
Înțeleg că le-a fost întrerupt contractul de muncă la o firmă din Botoșani. Până ne lămurim asupra condițiilor în care s-au întrerupt aceste contracte, prin Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, care are de la mine dispoziție să verifice lucrurile, opiniile sunt împărțite.
Este o situație-limită. Înțeleg, din primele informații, că în Botoșani, relația dintre dânșii și angajator nu era cea mai bună în această perioadă. Eu sunt convinsă că trebuie ascultate ambele părți și n-aș vrea să trag niște concluzii pripite”, a spus Violeta Alexandru.
Muncitorii au fost cazați, în cele din urmă, la un hotel din Otopeni, urmând ca o decizie în ceea ce îi privește să fie luată în cursul zilei de azi.
- Personajele din desene animate sunt în sărbătoare! Ziua Internațională a Animației
- Cum am ajuns de la bal la swipe? Cum arătau întâlnirile romantice acum 100 de ani?
- Tu știi de ce plângi de fericire? Explicația emoției „Kama Muta”
- Acum există „Digital condoms”. Cum funcționează „prezervativul digital”
- Un robot de mărimea unui bob de orez revoluționează medicina. Medicamentele, livrate direct în corp
Partenerii noștri