- În timp ce se jucau, doi fraţi din Franţa, cu vârste de aproximativ 10 ani, au descoperit aur în casa bunicii
- Cele două lingouri de câte 1 kilogram valorează împreună peste 80.000 de euro
- Pe fondul epidemiei, aurul e din ce în ca mai valoros
Cei mici s-au plictisit în casă, iar pe măsură ce vremea se încălzeşte, ei ies la joacă în grădină, acolo unde unii fac descoperiri valoroase, la propriu. Îți prezint un exemplu concret: doi fraţi din Franţa, de aproape 10 ani. Părinții celor doi copii cu siguranță se bucură acum de decizia pe care au luat-o când Franţa a decis implementarea măsurilor de protecţie împotriva coronavirusului – să plece din Paris şi să se retragă în oraşul Vendôme, acolo unde familia avea o casă mai veche.
Asta pentru că băieții lor, în încercarea de a scăpa de plictiseală, au început să construiască o colibă improvizată în grădină, folosind ramuri, frunze şi obiecte din casă, printre care şi cearşafuri care au fost ale bunicii lor. De aici și până la îmbogățirea familiei a mai fost doar un pas.
Când au scos lenjeria din cameră, două obiecte destul de grele au căzut pe podea. Copiii nu le-au acordat atenţie pe moment şi le-au aşezat la locul lor, dar şi-au amintit mai târziu de ele şi i-au povestit tatălui. Acesta a înţeles imediat despre ce e vorba şi a contactat un specialist local. Philippe Rouillac a confirmat vestea cea bună şi l-a anunţat că sunt două lingouri de aur de câte 1 kilogram, fiecare valorând peste 40.000 de euro.
BBC notează că obiectele fuseseră achiziţionate de bunică în 1967, la un preţ mai mic decât cel actual. Mai mult, pe fondul epidemiei, aurul e din ce în ce mai valoros, aşa că familia speră să-l vândă pentru cel puţin 100.000 de euro.