Coiful „de patrimoniu”, descoperit de polițiștii din Argeș, s-a dovedit a fi doar o jucărie

Poliția Română continuă picajul! O descindere în forță a polițiștilor din Argeș pentru recuperarea unui artefact de 200 de ani s-a dovedit pierdere de timp și de bani. Coiful pe urma cărora au plecat era de fapt …o jucărie.

,,Un coif, posibil din patrimoniul cultural național, a fost descoperit după o perchezitie a polițiștilor de la Investigații Criminale Argeș„, anunțau anchetatorii la începutul anului. ,,L-am investigat la Muzeul Brukenthal din Sibiu și s-a dovedit butaforie, este un fel de jucărie„, răstoarnă ancheta directorul Direcției Județene pentru Cultură Argeș.

Alți colegi de-ai lor, din Gorj, sunt într-o situație mult mai gravă. Patru polițiști de la Acțiuni Speciale au fost reținuți de procurori. Sunt acuzați de tortură și tentativă de omor, după ce un bărbat de 41 de ani a ajuns în arest cu organele interne distruse. Acum este la spital în stare critică, iar procurorii vor să afle ce s-a întâmplat. Ar putea fi vorba despre o răzbunare – bărbatul a fost arestat pentru că a lovit cu mașina niște agenți.

Între timp, poliția încearcă să își spele imaginea prin postări cu copii pe social media. Costurile financiare ale expertizei făcute coifului au fost suportate integral de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Argeş.

Exit mobile version