- La sfârșitul mileniului al III-lea î.Hr. au apărut primele texte de lege scrise.
- În 1901 a fost descoperit Codul lui Hammurabi, o compilație de legi care reprezintă o sursă esențială pentru studierea Mesopotamiei antice.
- Cu cele 282 de articole ale sale, a reprezentat punctul culminant al primelor corpuri de legi din Mesopotamia, cunoscută, azi, și ca leagănul civilizației.
Totul a început în Orientul Mijlociu. La fel și legile. Nașterea societăților a avut nevoie de reguli pentru a stabili ordinea. Apariția scrisului a făcut posibilă consemnarea în scris a acestor legi și expunerea lor pentru a fi văzute de toți.
Advertisment
La sfârșitul mileniului al III-lea î.Hr. au apărut primele texte de lege scrise. În 1901 a fost descoperit Codul lui Hammurabi, o compilație de legi care reprezintă o sursă esențială pentru studierea Mesopotamiei antice. Cunoașterea legilor lor înseamnă, în mare măsură, cunoașterea modului în care gândeau despre multe aspecte ale vieții. Cu toate acestea, avem încă îndoieli cu privire la aplicarea acestor legi: articolele legale erau aplicate literal sau erau doar texte morale care serveau la intimidare?
Istoria legilor a început cu secole înainte ca Hammurabi să-și scrie codul. În jurul anului 3000 î.Hr. avem rămășițe de texte cuneiforme care consemnează tranzacții juridice simple, cum ar fi vânzarea și cumpărarea unui teren. Codul lui Hammurabi nu este prima lege a omenirii. Este primul mare cod, prima mare compilație. Cu toate acestea, în textul său, el reunește toată tradiția juridică anterioară, astfel încât putem ști din această sursă cum au fost primele legi (la plural) ale omenirii.
Recomandări
Originea legilor
Relațiile economice și sociale se încadrau în mod necesar în anumiți parametri de comportament și erau reglementate de obiceiuri și uzanțe nescrise. Necesitatea de a consemna anumite aspecte a dat naștere scrisului. Primele notații cuneiforme, așa cum am spus, au un conținut economic. Potrivit lui Josef Klíma, un specialist în istoria Orientului Apropiat Antic:
„Creșterea producției agricole și înflorirea meșteșugurilor, dezvoltarea proprietății private asupra mijloacelor de producție, dezvoltarea comerțului și a relațiilor comerciale au determinat mari transformări economice și sociale, pentru care obiceiurile anterioare nu mai erau suficiente. În acest context, legea scrisă a devenit necesară, în principal pentru protecția clasei conducătoare.”
Primele măsuri de care avem cunoștință au fost dictate de Entemena, conducătorul din Lagash, în jurul anului 2 430 î.Hr. Aceasta a fost urmată de reforma lui Urukagina din Lagash, în jurul anului 2320 î.Hr. Faptul că avem de-a face cu o reformă indică deja faptul că au existat legi anterioare celor ale lui Urukagina, considerate primele legi ale omenirii până la descoperirea legilor lui Entemena. Reforma lui Urukagina a fost un răspuns la o situație socio-economică dificilă și a fost o lucrare care a avut complicitatea clasei preoțești din Lagash, care fusese nedreptățită de Lugallanda, predecesorul lui Urukagina.
Textul reformelor a fost scris pe trei conuri de lut și prezintă deja trăsături fundamentale care se vor repeta în următoarele corpuri de legi. Legile sunt stabilite sub forma unui contract cu Ningirsu, zeul principal din Lagash. Acesta este un element esențial în măsurile luate de conducătorii din Orientul Apropiat: sancțiunea divină pentru a legitima deciziile regelui, care îndeplinea funcția de contact între zei și oameni.
Primul legiuitor cunoscut în istorie este Urnammu, fondatorul celei de-a treia dinastii din Ur. În setul său de legi sunt reunite proprietățile practicii juridice ale vremii: articole despre cazuri exemplare, pedepse foarte severe și deja este prezentată așa-numita lege a Talionului, ochi pentru ochi: „dacă un om comite o crimă, acel om este condamnat la moarte”.
Lipit-Ishtar, conducător al orașului Isin, a fost arhitectul următorului cod juridic cunoscut. Se remarcă prin extinderea sa la diferite cazuri și categorii. Cele 38 de legi ale sale reglementează crima, evaziunea fiscală, moștenirea, căsătoria, gestionarea terenurilor, statutul sclavilor și chiar închirierea de nave și boi. În jurul anului 1800 î.Hr., aproape în același timp cu regele Hammurabi, Dadusha a promulgat codul juridic al orașului său, Eshnunna.
Descoperirea Codului lui Hammurabi
Jacques de Morgan a condus o expediție la Susa, în sud-vestul Iranului de astăzi. În 1901, echipa franceză a descoperit obiecte precum stela regelui akkadian Naram-Sin și stela de diorit pe care a fost gravat Codul lui Hammurabi. Locația acestor descoperiri corespunde cu prada de război pe care regele Shutruk-Nahunte a jefuit-o în războaiele sale din sudul Mesopotamiei, la șase sute de ani după Hammurabi. Stela a fost reconstruită deoarece era ruptă în trei fragmente. A fost transportată la Muzeul Luvru, unde a fost studiată, iar în 1904 asiriologul Jean Vincent Scheil a publicat o traducere a textului.
Legea din Mesopotamia
Amoriții au fost nomazii care au preluat puterea în Mesopotamia după căderea celei de-a treia dinastii a lui Ur și au făcut din Babilon capitala țării. Hammurabi a fost al șaselea rege al dinastiei întemeiate de acești amoriți. În 1758 î.Hr. și-a pus pe hârtie compilația de legi pentru a fi afișată public.
Codul lui Hammurabi a fost sculptat în limba akkadiană, în scriere cuneiformă, pe o stelă de bazalt negru de 2,25 metri înălțime și 50 de centimetri pe latura cea mai lată. În partea de sus se află un relief cu Hammurabi primind legile de la Marduk, zeul soarelui și al justiției. Acesta conține 282 de articole care reglementează subiecte la fel de diverse ca orice corp de legi moderne.
Toate articolele urmează aceeași structură, împărțită în două părți. Prima parte, numită protasis, este cea în care se afirmă un fapt la condițional. A doua parte, numită apodosis, este cea în care se detaliază sentința sau pedeapsa. De exemplu: „Dacă un om, după ce tatăl său a murit, se culcă cu mama sa, [până aici protasis și acum începe apodosisul] să fie arși amândoi”.
Pedeapsa cu moartea este o pedeapsă foarte frecventă, la fel ca și mutilările, impălțările și calvarul sau judecata divină, în special calvarul fluvial. Această pedeapsă consta în aruncarea acuzatului în râu; dacă era salvat, era pentru că zeii îl considerau nevinovat; dacă nu, se îneca pentru că divinitățile îl declarau vinovat. În plus, avem de-a face cu un cod juridic bazat pe clase sociale, în care pedepsele variau în funcție de cine comitea infracțiunea, dacă era un bărbat liber, o femeie sau un sclav.
Partenerii noștri