Odată cu venirea măsurilor de relaxare, ai plecat în vacanță. Și poate, după atâtea restricții, ai vrut o vacanță de lux.
Cea mai exclusivistă vacanță din această vară:
Mergem pe un circuit Franța – Italia pe traseul Riviera Franceză – Florența. Aceasta a fost cea mai exclusivistă vacanță din această vară, conform Nordis Travel. Turiștii au fost cazați la mai multe hoteluri din Monaco, Florența și Toscana. Totodată experiența a inclus o cursă cu un private jet, transfer cu elicopterul la aeroport, călătorii cu un speedboat pe mare și transport terestru cu o limuzină de lux. Totodată, cel mai scump weekend a fost pentru doi adulți în Delta Dunării. Aceștia au ajuns acolo tot cu elicopterul, la un resort de 5 stele și au fost cazați 2 nopți într-un apartament cu mic dejun inclus. În timpul sejurului cei doi s-au putut bucura de excursii organizate în Pădurea Letea și pe canalele din Deltă la pescuit. Seara au încheiat-o cu o cină pe barcă în apus de soare.
Prețul plătit pentru circuitul de pe traseul Riviera franceză – Florența a fost de 75.000 de euro. Iar cuplul care a mers în weekend în Deltă au scos din buzunar 6.800 de euro. Îți mai spun că cea mai scumpă noapte petrecută pe litoralul românesc a fost în august și a costat 1.200 de euro. Iar prețul plătit a inclus cazare la un apartament cu jacuzii și mic dejun inclus la un hotel de 5 stele.