- Noile reguli, din starea de alertă, spun că în zonele metropolitane ai voie să circuli fără declarație de proprie răspundere
- În România sunt 22 de zone metropolitane
- București, Cluj, Constanța, Craiova și Iași sunt câteva dintre zonele metropolitane din țară
Ai voie să circuli în localitate, dar şi în zonele metropolitane, fără declaraţie pe proprie răspundere, în starea de alertă. Dar știi ce înseamnă zonă metropolitană și care sunt zonele respective?
Advertisment
Ce înseamnă zonă metropolitană? Nu este definit clar în actul normativ ce însoţeşte starea de alertă. Însă, o lege din 2001, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, zona metropolitană este definită: „zona metropolitană cuprinde teritoriul administrativ al oraşului centru polarizator şi al unităţilor administrativ-teritoriale cuprinse în zona de navetism a acestuia, la distanţe de până la 30 km, care respectă condiţia de contiguitate spaţială şi în cadrul căruia s-au dezvoltat relaţii de cooperare pe multiple planuri“.
România are în acest moment 22 de astfel de zone metropolitane: Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brașov, București, Cluj Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Ploiești, Satu Mare, Timișoara, Târgu Mureș, Zalău, Alba Iulia, Deva – Hunedoara, Pitești, Reșița, Roman, Suceava, Vaslui.
Recomandări
Iată trei dintre cele mai importante zone metropolitane:
Zona Metropolitană Bucureşti
Anul înfiinţării: 2016. Membrii actuali: Municipiul Bucureşti, Judeţul Ilfov, prin Consiliul Judeţean Ilfov. Populaţia totală: 2.2 mil. locuitori. Observaţii privind forma juridică, evoluţia, parteneriatele şi statutul centrului urban polarizant: Asociaţie de dezvoltare intercomunitară. În prezent, Zona Metropolitană Bucureşti are aceeaşi membri de la momentul înfiinţării.
Zona Metropolitană Cluj Napoca
Anul înfiinţării: 2008. Membrii actuali: Municipiul Cluj Napoca; Comune: Aiton, Apahida, Baciu, Bontida, Borsa, Jucu, Căianu, Chinteni, Ciurila, Cojocna, Feleacu, Floreşti, Gîrbău, Petreştii de Jos, Tureni, Vultureni, Sânpaul, Săvădisla şi Gilău. Populaţia totală: 418,153 locuitori. Observaţii privind forma juridică, evoluţia, parteneriatele şi statutul centrului urban polarizant: POL DE CREŞTERE, POLE, Intercommunal Development Association (Comunele Sânpaul şi Săvădisla au devenit membre ale Asociaţiei în 2009, respectiv 2018.)
Zona Metropolitană Constanţa
Anul înfiinţării: 2007. Membrii actuali: Municipiul Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa; Oraşe: Eforie, Murfatlar, Năvodari, Ovidiu şi Techirghiol; Comune: 23 August, Agigea, Corbu, Costineşti, Cumpăna, Lumina, Mihai Kogălniceanu, Poarta Alba, Tuzla şi Valu lui Traian. Populaţia totală: 434,265 locuitori. Observaţii privind forma juridică, evoluţia, parteneriatele şi statutul centrului urban polarizant: POL DE CREŞTERE, Asociaţie de dezvoltare intercomunitară (În prezent, Zona Metropolitană Constanţa are aceeaşi membri de la momentul înfiinţării.)
Aici sunt prezentate toate cele 22 de zone metropolitane din România.
Partenerii noștri