- Deși consumul de cafea are numeroase beneficii pentru sănătate, renunțarea la acest obicei poate avea un impact major și asupra organismului tău.
- Lipsa adrenalinei și a dopaminei zilnice poate duce la dureri de cap frecvente.
- În funcție de modul în care reacționează corpul tău, ai putea pierde sau câștiga în greutate.
Niciun specialist nu spune că ar trebui să renunți la consumul de cafea, însă reducerea obiceiului tău zilnic ar putea fi mai sănătos decât credeai, scrie Insider. Dacă bănuiești că bei prea multă cafea sau cofeină și dorești să reduci consumul, iată ce s-ar putea întâmpla:
1. Ai putea să slăbești
Consumul zilnic de cofeină sporește nivelul zilnic de zahăr cu aproape 10 procente și crește riscul bolilor cardiovasculare și obezității, potrivit cercetărilor de la Universitatea Duke. Chiar dacă eviți grăsimile dintr-o cafea cu lapte, prin adăugarea frișcăi și zahărului ai putea crește rapid la peste 200 de calorii pe porție, potrivit Prevention. Specialiștii spun că renunțarea completă la cafea ar putea reduce sute de calorii din dieta ta, într-o singură zi.
2. Ai putea lua în greutate
Ai avut vreodată pofte ciudate dacă se întâmplă să renunți la doza de cafea într-o dimineață? Cafeaua poate suprima temporar pofta de mâncare. Odată ce nu îți mai bei ceașca zilnică de cafea, vei căuta înlocuitori încărcați de grăsimi sau zahăr, mai des decât de obicei. Acest lucru este valabil mai ales atunci când sevrajul de cofeină își face efectul și corpul tău începe să caute o soluție rapidă de zahăr, crescând glicemia și consumul zilnic de calorii.
3. Ai putea dormi mai bine
Chiar dacă te vei simți obosit pe măsură ce corpul tău se adaptează, pe termen lung ai putea avea un somn mai bun odată ce începi să duci un stil de viață fără cofeină, mai ales dacă obișnuiești să bei cafea după-amiaza sau seara. Un studiu a constatat că aportul de cofeină chiar și cu șase ore înainte de culcare poate perturba ciclul de somn al unei persoane în acea noapte.
4. Ai putea avea dureri de cap mai frecvente
Orice iubitor de cafea recunoaște durerile de cap cauzate de cofeină, care apar atunci când organismul tău nu primește impulsul de dimineață. Atunci când nu mai bei cafea, îți privezi corpul de adrenalină și dopamină, hormoni care acționează ca stimulenți naturali și care te țin treaz. Reduce consumul câte puțin, la fiecare două sau trei zile. Eliminarea unei jumătăți de ceașcă de cafea poate ajuta la evitarea simptomelor de sevraj și vei fi pe drumul cel bun pentru a scăpa de dependența de cofeină.
5. Te-ai putea simți rău, dar nu pentru mult timp
Durerile de cap nu sunt singurul simptom dureros al sevrajului de cofeină. Cei care nu mai consumă cafea au raportat efecte secundare precum depresie, anxietate, amețeli, simptome asemănătoare gripei, insomnie, iritabilitate, schimbări de dispoziție și lene. Iată vestea bună: nu te vei simți așa pentru totdeauna. Experții sunt de părere că majoritatea simptomelor fizice ale sevrajului de cofeină vor trece după primele două zile, în timp ce restul efectelor secundare nu vor dura mai mult de o săptămână sau două.
6. Ai putea avea un zâmbet mai sănătos
Cafeaua este foarte acidă, ceea ce înseamnă că erodează smalțul dentar și îți pătează dinții cu fiecare înghițitură. Renunță la cofeină și îți vei proteja dinții de o viață întreagă de eroziune, ceea ce va duce la un zâmbet mai alb și mai încrezător.
7. Ai putea avea dificultăți de concentrare
Oboseala și iritabilitatea sunt două efecte secundare ale unei diete fără cafea care contribuie și la lipsa de concentrare, potrivit lui Justin Caba. Acesta a dat vina pe lipsa stimulentelor pe care le primești de la o doză de cafea, precum și pe creșterea adenozinei, acel „hormon enervant” care te face să te simți obosit. În plus, după doar o săptămână fără cofeină, vei constata că productivitatea ta a crescut, deoarece nu mai ai parte de inevitabila cădere de după-amiază, după o ceașcă de cafea de dimineață.
8. Ai putea deveni constipat
Pentru a evita constipația, mănâncă multe fibre (acestea se găsesc în cereale integrale, legume și fasole), bea multă apă și încearcă să faci exerciții fizice în mod regulat. Sistemul tău digestiv îți va mulțumi.
9. Te-ai putea simți mai calm
Dacă prea multă cofeină te-a făcut vreodată să te zvârcolești pe scaun sau să-ți tremure piciorul, este timpul să spui „adio espressoului dublu”. Cofeina crește în mod natural nivelul de adrenalină și de hormoni de stres din corpul tău. Renunțarea la cofeină te va face să te simți mai puțin stresat și anxios.
10. Ai putea pierde din antioxidanți
Cafeaua este sursa numărul unu de antioxidanți în dieta americană medie, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Scranton. Numeroase studii au constatat că consumul a mai mult de trei cești de cafea pe zi ar putea reduce riscul de orice, de la cancerul de sân la Parkinson, precum și de a crește sănătatea oaselor. Din păcate, este de la sine înțeles că, dacă reduci consumul de cafea, vei pierde și beneficiile pentru sănătate. Din fericire, nu este greu să compensezi consumul obișnuit de cafea, înlocuind-o cu ceai, fructe și legume bogate în antioxidanți.
Citește și: