- Adaptarea tulburătoare a memoriilor Lidia Yuknavitch în regia lui Kristen Stewart intră în avanpremieră pe ecranele românești.
- Un parcurs de la traumă la artă este surprins din perspectiva lui Kristen Stewart la debutul său ca regizoare.
- O explorare sinceră a abuzului și supraviețuirii este prezentată luni în avanpremieră la Sala Elvire Popesco.
Debutul regizoral al lui Kristen Stewart, „The Chronology of Water”, reprezintă o incursiune profundă și viscerală în memoriile Lidia Yuknavitch, o adaptare ce navighează complexitatea abuzului, dependenței și, în cele din urmă, a căutării identității și a răscumpărării prin artă. Filmul nu se sfiește să expună rănile adânci ale unei existențe marcate de tragedii personale. Transformă experiența brută într-o declarație artistică intensă. Din perspectiva sa, Stewart creează o cronică nu doar a suferinței, ci și a rezilienței. Ea invită publicul într-o călătorie introspectivă. Apa devine atât un refugiu, cât și un simbol al fluidității și al încercării de a te menține la suprafață. Este o explorare curajoasă a ceea ce înseamnă să supraviețuiești și să te redefinesti, chiar și atunci când valurile trecutului amenință să te scufunde.
O cronică acvatică a suferinței
Filmul o urmărește pe Lidia (interpretată convingător de Imogen Poots), o tânără marcată de abuzurile suferite în adolescență din partea tatălui său, în timp ce mama sa se refugia într-o negare depresivă. Pentru Lidia, apa și înotul devin un sanctuar, o „anulare a identității” unde se simte liberă, un scop care o propulsează spre o bursă de colegiu. Însă chiar și acest refugiu este subminat de o spirală a autodistrugerii, alimentată de alcool și cocaină. Peter Bradshaw, criticul de film, descrie această abordare ca fiind „o poezie-slam a durerii și a revoltei autobiografice”, capturând febrilitatea unei minți care încearcă să proceseze traume de neînchipuit. Stewart folosește amintiri Super-8, prim-planuri extreme și narare șoptită pentru a dezvălui detaliile dureroase ale unei copilării frânte, cu o onestitate brutală, dar și cu o compasiune latentă.
Drumul sinuos spre expresia artistică
Pe măsură ce Lidia se luptă cu demonii săi interiori, un secret tulburător iese la iveală. Ea nu este doar o supraviețuitoare a abuzului, ci și o persoană complexă, cu mecanisme de coping neconvenționale. Printre acestea faptul că își disprețuiește partenerul blând. Când i se ivește o oportunitate artistică, sub forma unui roman colaborativ orchestrat de legenda contraculturii Ken Kesey (Jim Belushi), trecutul pare să se repete într-un mod neliniștitor. Asta readuce în prim-plan „problemele cu tatăl”. Întrebarea fundamentală se ridică: „Este degradarea prețul succesului în scris – sau în înot – sau în orice altceva?”. Drumul Lidiei este un labirint de referințe literare. De la biografia Ioanei d’Arc de Vita Sackville-West la „Zgomotul și furia” lui William Faulkner și „Empire of the Senseless” de Kathy Acker, ilustrând evoluția sa ca scriitoare. Dar și un proces de excavare a propriei experiențe pentru a o transforma în artă.
O viziune curajoasă și autentică
Filmul abordează o temă dificilă. Peter Bradshaw recunoaște că pot exista „unele indulgențe indie necizelate”. Dar concluzia sa este una pozitivă. „Acesta este rezultatul unei munci serioase și sincere, iar Stewart a ghidat interpretări puternice și inteligente.” Viziunea lui Kristen Stewart ca regizoare este marcată de o empatie profundă și o înțelegere nuanțată a condiției umane. Ca cineast, Stewart este conștientă de presiunile și vulnerabilitățile la care sunt expuși oamenii în societatea contemporană, declarând într-un context anterior că „efectul lui Donald Trump asupra industriei cinematografice este «terifiant»”, o remarcă ce subliniază o sensibilitate extinsă la anxietățile epocii, transpusă acum într-o narațiune intimă a supraviețuirii. Prin „The Chronology of Water”, ea oferă o explorare onestă și fără menajamente a drumului spre vindecare, confirmând un debut regizoral memorabil.