- O însoțitoare de bord din Huston a publicat imaginile cu piramidele egiptene pe contul său _josiechialee_
- Secvențele insolite au adunat 3,2 milioane de vizualizări în două săptămâni.
- Peste 14 milioane de persoane vizitează Piramidele din Giza în fiecare an.
Regina Cleopatra a trăit mai aproape de momentul tău istoric decât de perioada construcției piramidelor.
Advertisment
Ai văzut piramidele, ai zice că le știi pe dinafară. Dar uite că am pentru tine o perspectivă la care nu te așteptai. Iar surpriza perspectivei este legată și de istorie. Când spui Egipt, s-ar putea să îți vină în minte destul de repede Cleopatra.
Regina însă a trăit în istorie mai aproape de momentul în care trăiești tu decât de momentul în care au fost construite piramidele. Astfel, ea a încetat din viață tragic în anul 30 Î.Ch. Deci acum aproximativ 2.050 de ani. Însă construcția piramidelor se încheia cu 2.500 de ani înainte să se nască faimoasa regină. Uite că schimbarea perspectivei este revelatoare și pentru alte obiective din Egipt, Sfinxul și altele.
Partenerii noștri