• Aseară au fost decernate premiile pentru anul teatral 2022, în cadrul Galei UNITER, Ediţia a 31-a.
  • Ceremonia a avut loc la Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara în prezența a peste 250 de artişti și profesionişti din lumea culturală.
  • Inițiată în anul 1992 și desfășurată fără întrerupere, Gala Premiilor UNITER este evenimentul anual de recunoaștere a valorii artiștilor și spectacolelor realizate în stagiunea trecută.

Aseară, la Teatrul Național din Timișoara a avut loc Gala Premiilor UNITER ediția 2023. Gala s-a desfășurat în acest an la Timișoara în cadrul Programului Capitală Culturală Europeană.

Cea mai bună actriţă în rol principal – Costinela Ungureanu 

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal a fost obținut de Costinela Ungureanu, actriță a Teatrului din Craiova, pentru rolul Ellida Wangel din spectacolul Femeia mării de Henrik Ibsen, în regia lui Andri Zholdak, în timp ce Victor Rebengiuc a primit premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru interpretarea din spectacolul Tatăl, în regia lui Cristi Juncu, care se joacă la Teatrul Bulandra.

FOTO- Captură de ecran YouTube

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Actrița Cendana Trifan a câștigat premiul pentru ,,Cea mai bună actriță în rol secundar” pentru rolul Fiica din spectacolul ,,Mama” de Marta Barceló, în regia Marianei Cămărășan, la Teatrul Național ,,Radu Stanca” Sibiu. Dan Pughineanu a primit premiul UNITER pentru ,,Cel mai bun actor în rol secundar” pentru rolul Marlene, gazda din spectacolul ,,Opera de trei parale” , la Teatrul Excelsior din București.

Cel mai bun spectacol – „Seaside Stories” 

Actrița Ana Maria Marinca și regizorul lituanian Oskaras Koršunovas au anunțat premiul pentru cel mai bun spectacol al anului: „Seaside Stories” de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Gosu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija, regia Radu Afrim, scenariul, universul sonor, scenografia: Theodor Cristian Niculae, montat la Teatrul de Stat Constanța.

Cea mai bună regie 

Marian Râlea a anunțat premiul pentru cel mai bun regizor: Silviu Purcărete pentru regia spectacolului ,,Antonin Artaud. Familia Cenci” , după Shelley și Stendhal, Teatrul Național ,,Vasile Alecsandri” Iași. Regizorul nu a fost prezent la ceremonie.

Purcarete a fost unul dintre regizorii care au reacționat cu o scrisoare deschisă după anunțarea nominalizărilor și proteste din partea unei părți a comunității teatrale feminine pentru că nu a fost nominalizată.

George Mihăiță și Oana Antonovici au prezentat Premiul pentru debut lui Theodor Cristian Niculae pentru scenografia spectacolului ,,Povești de la malul mării” , în regia lui Radu Afrim, la Teatrul de Stat Constanța.

Regizorul Laszlo Bocsardi a fost apreciat de Senatul UNITER pentru întreaga sa activitate, iar Răzvan Mazilu a fost cel care a înmânat Premiul pentru întreaga activitate actriței Ida Jarcsek-Gaza.

Trupa de teatru independent Aualeu din Timișoara a fost aplaudată în picioare la gală cu premiul special pentru creativitate și rezistență.

Premiul pentru întreaga activitate a fost acordat de Senatul UNITER scenografei Carmencita Brojboiu

Regizorul Andrei Șerban a transmis printr-un mesaj video un laudațio pentru câștigătoarea premiului pentru întreaga carieră în scenografie, Carmencita Brojboiu.

,,În teatru cel mai important lucru este atmosfera, ea îi ajută pe actori, îi inspiră. Ca orice scenograf bun, înțelegi arhitectura, chiar dacă nu ești arhitect, creezi costume, chiar dacă nu ești creator de modă, dar niciodată nu te pui în prim-plan. Noi, regizorii, avem nevoie de tine. Mă bucur că ești recunoscută și celebrată în această seară. Felicitări!” .

,,Mă simt norocoasă că în cariera mea am avut șansa de a dărui ceva din bucuria jocului” , a spus Carmencita Brojboiu.

Premiul Președintelui UNITER Dragoș Buhagiar i-a fost acordat Doinei Lemny

Premiul Președintelui UNITER a fost decernat în cadrul spectacolului de Dragoș Buhagiar, ,,pentru o muncă de o viață, unei doamne, muzeograf, cercetător „, Doina Lemny, ,,care s-a implicat în studiul lui Constantin Brâncuși”.

,,Dânsa spunea că Brâncuși este un artist care și-a construit posteritatea” . Doina Lemny va fi curatorul celei mai importante expoziții dedicate lui Brâncuși din România, care va avea loc anul acesta la Timișoara.

,,Sunt foarte onorată să primesc acest premiu. Brâncuși a transformat atelierul într-o adevărată scenă, pentru că în atelierul său veneau artiști, interpreți, dansatori, erau adevărate scene și discuții despre artă” a spus istoricul de artă.

Ea a povestit un episod din viața lui Brâncuși: ,,La bătrânețe, a fost vizitat de Eugen Ionescu.Hâtru, l-a întrebat pe Istrati: Cine este ăsta? E un dramaturg. Și îi spune lui Ionescu: «Nu mi pasă de teatru» . Ionescu îi răspunde: Nici mie nu-mi place, de aceea scriu!” .

Ceremonia a fost regizată de Răzvan Mazilu și Dragoș Buhagiar și a fost prezentată de actorii Lucian Ionescu, Monica Odagiu, Ana Bianca Popescu și Alex Ștefănescu.

Citește și

Cuplul care a parcurs 28.000 de km cu o mașină electrică. „Îți trebuie o pregătire adecvată și indicații către stațiile de încărcare”

FOTO|VIDEO. O femeie soldat ia cu asalt tranșeele rusești de lângă Bahmut, în Ucraina. Cum a fost surprinsă de o cameră video

O femeie de 76 de ani, „moartă” în urma unui accident vascular, a fost găsită în viață la înmormântare

Partenerii noștri