Care e țara cu cea mai mică rată de fertilitate din UE. Pe ce loc se clasează România

Țara cu cea mai mică rată de fertilitate din UE. Pe ce loc se clasează România

Țara cu cea mai mică rată de fertilitate din UE. Pe ce loc se clasează România

În 2019, Franța, cu 1,86 nașteri per femeie, a fost statul cu cea mai mare rată a fertilității din UE, urmată de România (1,77), Cehia, Irlanda și Suedia (toate trei 1,71) și Danemarca (1,70), arată datele Eurostat.

În schimb, cele mai mici rate de fertilitate au fost observate în Malta (1,14 nașteri pe femeie), Spania (1,23), Italia (1,27), Cipru (1,33), Grecia și Luxemburg (ambele 1,34).

Numărul copiilor născuți de mame născute în străinătate, atât din alte state membre UE, cât și din țări terțe, a crescut în UE din 2013, de când sunt disponibile date comparabile.

Ponderea copiilor născuți de mame născute în străinătate diferă semnificativ între statele membre: în 2019, mai mult de 65% dintre copiii născuți în Luxemburg provin din mame născute în străinătate, în timp ce în Cipru, Austria și Belgia această pondere a fost de aproximativ o treime.

La celălalt capăt al scalei, nouă țări au avut mai puțin de 10% dintre copiii născuți de mame născute în străinătate, Bulgaria, Slovacia și Polonia având cea mai redusă pondere (2%).

Exit mobile version