- Primăria Municipiului București a autorizat amenajarea unei noi piste de biciclete de 3,3 km.
- Lucrările vor începe în zilele următoare și vor dura două luni.
- Primăria Capitalei a executat până în prezent 16,15 km piste de biciclete.
Primăria Municipiului București a autorizat amenajarea unei noi piste de biciclete de 3,3 km, a anunțat joi, 5 mai, primarul Nicușor Dan. Lucrările vor începe în zilele următoare și vor dura două luni.
Advertisment
„Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru execuția a 3,3 kilometri de pistă de bicicletă. Noua pistă va fi construită în sectorul 1, pe traseul Piața Presei – Bulevardul Kiseleff – Bulevardul Constantin Prezan. Lucrările vor începe în zilele următoare, urmând să dureze două luni”, notează edilul pe pagina de Facebook.
Câte piste de biciclete prevede proiectul?
Proiectul „Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a Municipiului Bucureşti”, care beneficiază de finanţare nerambursabilă, are o lungime totală de 48,25 km, respectiv 4 trasee, notează Agerpres.
Recomandări
Primăria Capitalei a executat până în prezent 16,15 km piste biciclete, respectiv Tronsonul 1 din Traseul 1, cu o lungime de 6 km, între Piaţa Victoriei – B.dul Aviatorilor – B.dul Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Şos.Pipera, precum şi Traseul 3, cu o lungime de 10,15 km lungime, între Calea Victoriei – B.dul Regina Elisabeta – B.dul Naţiunile Unite – Splaiul Independenţei.
Partenerii noștri