• Femeile însărcinate din Israel sunt sfătuite să se vaccineze împotriva Covid-19
  • Doi bebeluși s-au născut morți, după ce mamele au fost infectate cu coronavirus
  • Testele au arătat că bebelușii erau infectați cu SARS-CoV-2

O femeie aflată în a 36-a săptămână de sarcină a născut un bebeluș mort, vineri, la Spitalul Meir din Kfar Saba, Israel, scrie The Jerusalem Post.

Speriată de faptul că fătul nu mai mișcă în pântece, tânăra de 26 de ani a mers la spital, unde medicii au descoperit că bebelușul nu mai trăia. După naștere, au fost efectuate teste de laborator care au arătat că bebelușul era infectat cu coronavirus, iar doctorii suspectează că decesul a fost provocat de virus.

De menționat este faptul că tânăra mamă avusese anterior simptome ușoare de Covid-19 și nu a fost vaccinată. Însă nu este pentru prima dată când se întâmplă o astfel de tragedie. Un caz similar a avut loc la începutul lunii februarie, la Spitalul Universitar din Ashdod, unde o femeie aflată în a 25-a săptămână de sarcină a născut un copil mort. Bebelușul acela, de asemenea, luase virusul de la mama sa.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Prof. Arnon Wiznitzer, medic obstetrician și ginecolog, spune că acele cazuri în care fetușii contractează virusul prin placentă sunt extrem de rare, iar până în prezent, mai puțin de 3% din femeile gravide au transmis bebelușului virusul după ce s-au infectat, a explicat medicul.

În plus, specialistul recomandă femeilor însărcinate să se vaccineze în orice trimestru: „Aceste cazuri reprezintă un motiv în plus“.

Partenerii noștri