• Beatrice Rancea va fi cercetată sub control judiciar în dosarul în care DIICOT a făcut, luni, mai multe percheziții
  • Rețeaua din care făcea parte și Rancea ar fi deturnat fonduri în valoare de peste 5 milioane de lei
  • Alte 10 persoane vor fi cercetate sub control judiciar în același caz

Managerul Operei din Iași, Beatrice Rancea, a fost pusă sub control judiciar în dosarul în care este suspectată de delapidarea fondurilor Operei din Iași și din București.

Aceeași măsură a fost dispusă în cazul altor 10 persoane, cercetate în același dosar.

Procurorii DIICOT au făcut, luni, percheziții la Opera din Iași. Managerul instituției, Beatrice Rancea, este bănuită că ar fi delapidat subvențiile acordate de Ministerul Culturii, au spus, pentru Aleph news, surse din rândul anchetatorilor.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Potrivit sursei citate, în urmă cu șapte ani Beatrice Rancea ar fi format un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fals.

Sursele spun că gruparea formată de gruparea cuprindea persoane din Iași și București. Anchetatorii susțin că grupul infracțional a început să acționeze în anul 2014 și că membrii au obținut sume mari de bani provenind din subvenții și alocări de la bugetul Ministerului Culturii.

Acțiunile acestora vizau delapidarea, în diferite moduri, a subvențiilor acordate de Ministerul Culturii pentru promovarea sistemului cultural prin intermediul Operei Naționale București și a Operei Naționale Române Iași.

Investigația penală a scos la iveală faptul că activitatea infracțională a grupării a acoperit pe de o parte întreaga gamă a achizițiilor, iar pe de altă parte a vizat cheltuielile cu colaboratorii și chiriile.

Prejudiciul estimat de procurori, până în prezent, este de 5.000.000 de lei.

Partenerii noștri