- Polițiștii au descins pe 12 ianuarie în gospodăria unui bărbat din comuna Alexandru Ioan Cuza – judeţul Iaşi.
- Ei căutau un coif corintic de bronz, vechi de 2.500 de ani.
- Bărbatul, pe nume Radu Zaina, îl găsise în râul Siret în urmă cu 3 ani și l-a ascuns în pod.
- Ieșeanul nu va putea fi recompensat cu 30% din valoarea tezaurului pentru nu l-a declarat în termen de 72 de ore, conform legii.
- Un arheolog român l-a evaluat la peste 400.000 de dolari.
Ieșeanul care a ținut în pod un coif corintic de bronz, vechi de 2.500 de ani, nu va putea fi recompensat cu 30% din valoarea tezaurului pentru nu l-a declarat în termen de 72 de ore, potrivit legii.
Potrivit presei locale, bărbatul spune că a anunțat autoritățile la timp, dar polițistul satului nu a știut unde să-l îndrume.
”Am găsit coiful pe la ora 14, apoi în jur de ora 15 am mers la postul de poliţie. Am arătat şefului de post ce am găsit. Acesta mi-a spus că nu nu ştie ce este. I-am dat idea că aş putea duce coiful la muzeul de la Ruginoasa, poate iau vreo răsplată pe el… Ştiam că statul îţi oferă ceva dacă găseşti un lucru de valoare, istoric. Mi-a spus că nu ştie ce să zică. Drept urmare, am dus coiful acasă. L-am pus în pod”, a povestit bărbatul.
Coiful corintic din bronz, vechi de circa 2.500 ani a fost găsit pe 12 ianuarie de polițiști în gospodăria bărbatului, în vârstă de 51 de ani.
Artefactul a fost găsit de către ieşean în râul Siret, în timp ce se scălda.
„Coiful era spart în partea din spate. Avea o gaură, ca şi cum l-ar fi lovit cu vreo sabie în cap, din spate”, a mărturisit ieșeanul.
Un dosar penal a fost instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman. O altă percheziție a avut loc în municipiul Roman – judeţul Neamţ.
„În urma descinderilor desfăşurate în localitatea Alexandru Ioan Cuza din judeţul Iaşi, la locuinţa unui bărbat de 51 de ani, poliţiştii au descoperit un coif corintic din bronz, datat după analogii în secolul VI – V î.Hr., susceptibil a fi clasat în patrimoniul cultural naţional al României. Bunul ar fi fost descoperit de bărbatul în cauză în albia râului Siret. Acesta a fost ridicat de poliţişti, urmând a fi supus unei expertize de specialitate”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Casa de licitaţii Sotheby’s din New York a vândut acum 3 ani un astfel de coif cu 212.500 de dolari
Vasile Cotiugă, un profesor ieşean specialist în arheologie crede că valoarea lui ar putea fi de două ori mai mare.
„Valoarea lui creşte pentru că nu este în zona corintiană, este descoperit la o distanţă foarte mare şi implicit valoarea sa este mult mai mare”, a explicat acesta.
Coiful a fost predat în custodia Complexului Muzeal Naţional „Moldova” de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ.
Reprezentanţii instituţiei spun că este vorba de „o piesă cu valoare istorică excepţională: un coif corintic din bronz, datat în secolul al V-lea î.H”.