- Muze este vocea industriei artistice în România.
- Podcastul pe internet s-a născut din necesitatea informării artiștilor.
- Cu 170 de membri activi, asociația speră ca, până în decembrie, să ajungă la 500.
Epidemia a pus lacătul pe multe afaceri și a adus multe categorii profesionale în pragul disperării. Artiștii sunt direct afectați.
Advertisment
Cu cinematografele, teatrele și sălile de spectacole închise, pentru ei, perspectivele nu sunt din cele mai sumbre. Muze este asociația pentru teatru, muzică si dans,
singura organizație din România care luptă pentru protejarea drepturilor artiștilor. Bazele ei le-a pus Elena, vicepreședintele Muze. Respectul pentru artist e o normalitate în alte țări.
De aceea, asociația se ocupă de toate neregulile industriei, de la orele care nu se respectă, pauze, mâncare și nerespectarea contractului.
Recomandări
„Asta ne propunem cu asociația, să creem un cadru legislativ cât mai bine conturat pentru toți artiști”, a spus Elena Ghenoiu, vicepreședinte Muze.
„Capcanele sunt extrem de numeroase, din păcate nu am întâlnit contracte în zona artistică care să nu sufere 50% modificări. Cred că acum este momentul să ne unim cu adevărat și să ne conturăm ceea ce va reprenzenta viitorul nostru după această pandemie”, a reacționat și Răzvan Ailenei, președintele asociației.
Legea care îi apără pe artiști, demult depășită
În România, există o lege care îi apără pe artiști, Legea numărul 8 din 1996, dar e demult depășită. De luna viitoare, legea artiștilor va trece prin câteva transformări, ca să răspundă mai bine cerințelor actuale.
„E o lege veche, s-a șlefuit foarte puțin asupra ei, și în momentul de față artistul e descoperit. Guvernul auzind câteva voci, inclusiv voce muze în perioada pandemiei, undeva prin aprilie-mai, a alocat pentru prima oară în istorie niște indemnizații pentru artiștii care nu beneficiază de somaj tehnic”, a adăugat Răzvan Ailenei.
„Asociația Muze luptă pentru drepturile tale, dacă ești artist și vrei să ai o voce în România, vino și alătură-te schimbării”, a afirmat Mihaela Gîrbea.
În prezent, asociația Muze lucrează cu Guvernul României, fix cu scopul de a informa mai bine despre ce însemnă să fii artist în România.
Partenerii noștri