• Artiștii ucraineni nu renunță la arta pe care o practică de atât de mult timp.
  • Un grup de actori a decis să pună în scenă un spectacol de teatru transmis online din adăpostul în care se ascund.
  • Actorii au vrut să transmită un mesaj întregii lumi.

Chiar și în condiții de război, arta din Ucraina trăiește. Într-unul dintre buncărele militare din Kiev, un grup de artiști
au pus în scenă un spectacol de teatru. Regizoarea Tania Shepelko, alături de actorii Alina și Daniil au oferit lumii spectacolul „New World Order”. Au transmis totul în direct pe Facebook, pe pagina ProEnglish Theatre, teatrul de care aparțin și ei.

S-a simțit extrem de ciudat să ținem acest spectacol în mijlocul unui război, iar noi suntem în mijlocul Kievului. În timp ce lucram, eu simțeam că fac ceva bine. Mă întrebam cine sunt eu dacă nu am repetiții?”, a spus regizoarea Tania Shelepko.

Unii dintre membrii distribuției inițiale nu au mai putut juca în spectacol pentru că își apără acum țara cu arma în mână. Dar nici cei care au rămas în buncăr nu stau degeaba. Actorii Taniei spun că, la rândul lor, fac tot ce le stă în putință să ajute Ucraina.

„În principiu, eu fac muncă voluntară, caut echipament militar, caut medicamente, mâncare pentru oameni, o duc la depozite, le-o duc oamenilor acasă, foarte multe lucruri. Uneori iau oamenii din zone periculoase”, a declarat actorul Daniil Primaciov.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

„Eu lucrez ca plasator, un termen militar pentru persoanele care se ocupă de traducere și de logistica locațiilor în care trebuie să ajungă jurnaliștii care ajung aici din alte țări. De exemplu, am lucrat cu argentinieni, cu mexicani, în acest moment lucrez cu spanioli”, a adăugat actrița Alina Zevakova.

Prin acest spectacol de teatru, actorii au vrut să transmită un mesaj lumii întregi, dar tot ei spun că niciun mesaj nu e mai puternic decât distrugerea care are loc acum în Ucraina.

Noi ne-am transmis deja mesajul. Noi urlăm aici. Copiii mor aici. Iar astea sunt deja foarte multe mesaje”, a prezicat regizoarea Tania Shelepko.

Inițial, actorii au început să lucreze la spectacol cu o cu totul altă distribuție în februarie, iar regizoare spune
că în momentul în care războiul a început, totul s-a simțit ca o profeție

Partenerii noștri