Ești stresat la job și parcă productivitatea ți-a mai scăzut ? E clar: îți trebuie un animal de companie, la birou. Ți-o spun și cercetătorii de la Virginia University, care au descoperit mai puțin cortizol la angajații cu animale de companie în preajmă.
Uite cum explică Bianca, psihoterapeut, asta.
Bianca Brândușă, psihoterapeut: „Noi ne naștem cu idéea de a avea grijă de ceilalți. Având la birou cui să dăm această grijă și atenție, suntem mai liniștiți, suntem mai fericiți, suntem mai cooperanți, conflictele scad, iar nivelul hormonului de fericire crește.”
Și uite așa, în preajma unui animal de companie, devii mai creativ, mai empatic și lucrezi cu drag. Cristina și-a luat două pisici care i-au schimbat complet modul de lucru.
Cristina Băcanu, manager: „La noi este un mediu foarte solicitant, dar la un moment dat, îți apare o pisică de undeva, începi să zâmbești, o cauți, nu știi unde e, se mai joacă pe lângă tine, mai doarme pe lângă tine, pe lângă calculatorul tău. Suntem multitasking dintr-o dată. Ne mai uităm la pisică ce face, ne uităm la ce avem de lucru, o mai luăm în brațe și o mângâiem, și atunci lucrurile se liniștesc, îți vin și ție idei.”
Pentru Gela, locul animalului de companie e acasă. Are patru câini, dar nu i-ar lua niciodată la birou. I-ar distrage atenția, iar jobul ar trece pe plan secund.
Gela Arpinte, manager: „Sunt neastâmpărați, ar mai lătra. Dacă ai ceva de lucru, trebuie să se te concentrezi , nu poți. Eu nu m-aș putea concentra. Mie îmi trebuie liniște când lucrez. Nu mi se pare un lucru bun să îți aduci animalul la birou, pentru că, în cazul meu nu aș putea lucra liniștită.”