- O analiză din Marea Britanie arată că aproape 70% din mame ajută copiii la teme
- Copiii au apelat la mame mai mult decât la tați, în pandemie
- Robert, părinte: Mamele au mai multă răbdare când vine vorba de copii
Cine stă mai mult și se uită peste umărul copilului când își face temele: mama sau tatăl? Oficiul Național de Statistică din Marea Britanie spune că mamele. Este vorba de aproximativ 70 la sută dintre mame și de doar 52 la sută dintre tați.
La noi e cam la fel. Mihaela Anghel are doi copii, unul la pregătitoare și altul în clasa a patra. De multe ori nu mai are timp de alte treburi, ca să își ajute copiii în timpul școlii online.
Mihaela Anghel, părinte: „Mama întotdeauna este cea mai solicitată şi la temele pentru acasă. Dacă mama nu ştie ceva la matematică atunci îl întreabă pe tata. Eşti solicitat psihic de către copii non-stop, asta ca să nu le pui tabletele în braţe.“
Robert Similea este tatăl unui băiat de 14 ani. El spune că mamele au mai multă răbdare decât taţii la teme.
Robert Similea, părinte: „Eu de exemplu am încercat să fac temele cu băiatul meu când era mai mic şi el a spus «ok, nu mai vreau pentru că durează prea mult cu tine să fac». În general, taţii cred că desfăşoară alte activităţi, poate activităţi în aer liber“.
Trăim într-o epocă în care femeile s-au emancipat, au cariere, au hobby-uri, sunt de multe ori mai ocupate decât bărbatul. Chiar și așa, îți spune sociologul Adrian Hatos, tot ele se ocupă cel mai des de treburile casnice și de îngrijirea copiilor.
Adrian Hatos, sociolog: „Nu este o situaţie specifică doar temelor. Statistic ai mai multe mame care nu lucrează, mai multe femei casnice decât bărbaţi casnici deci mai mult timp petrecut de mame în familie“.