• Alina Greavu: ,,Dacă jumătate din planetă refuză vaccinarea, vei trăi în permanență cu panică în suflet.”
  • Alina Greavu: „Eu personal am făcut un poll pe Instagram, rezultatul a fost 51-49”
  • Alina Greavu: ,,Vreau ca viața mea să se întoarcă la normalitatea de dinainte

Alina Greavu, sau Aluziva, așa cum este cunoscută în mediul online, este creatoare de conținut. Nu exclude însă, ca pe viitor, să intre și în politică. Ea a vorbit cu Vlad Craioveanu despre ,,cartoful fierbinte” al acestei perioade și anume subiectul vaccinării. Fiind și mamă a trei copii, ea spune care sunt motivele pentru care abia așteaptă să se vaccineze împotriva virusului care i-a schimbat și ei, ca de altfel tuturora, întreaga viață.

Alina Greavu: Eu personal am făcut un poll pe Instagram, practic o statistică, și am rugat pe oameni să îmi spună dacă ei se vor vaccina sau nu. Și a fost la limită, a fost un fel de 51% – 49%, ceva de genul, ceea ce  mă sperie, pentru că pe Instagram mă urmăresc tineri. Grupa principală 18-24 de ani, următorul segment este de 25-34… și stau să mă întreb: „Oamenii ăștia care sunt tineri de ce nu vor să se vaccineze? Mi se pare că este o discuție care trebuie purtată mai aprofundat.”

Aluziva: ,,Dacă jumătate din planetă refuză vaccinarea, vei trăi în permanență cu panică în suflet.”

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Aluziva: ,,Vreau ca viața mea să se întoarcă la normalitatea de dinainte, deși nu cred că viitoarea normalitate va mai fi vreodată ca ce-am trăit înainte de Covid.”

Alina Greavu, alias ,,Aluziva”, despre vaccinare, informare și revenirea la viața dinainte de Covid-19

Aș avea chef de o vacanță și ne-am programat-o pentru februarie. Nu am mai avut o vacanță decentă de mai bine de 2 ani. Avem nevoie de o supapă să ne relaxăm, că altfel, o luăm cu capul. (…) Cred că fiecare își trăiește viața așa cum vine peste el. Nicio viață nu se seamănă.Copiii sunt diferiți, noi suntem diferiți. Sfatul meu este să încerce să nu o ia razna și în amalgamul ăsta de responsabilități să-și dedice timp pentru el”, mărturisește Alina, aflată momentan într-o perioadă preventivă de izolare.

Aluziva: ,,Mă bate gândul să devin primăriță la Adunații Copăceni!”

Alina Greavu: ,,Pe mine mă bate gândul să devin primăriță la Adunații Copăceni, pentru că eu locuiesc aici și sunt destul de nemulțumită. Vreau și eu un trotuar, vreau și eu gaze… (…) Nu știu dacă mi-ar reuși ca independent, pentru că mi-ar trebui sume de bani pentru camapnia electorală, bani pe care eu nu-i dețin. Din umilele mele cunoștințe despre politică, nu prea ai șanse dacă ești mic și singur.”

Alina Greavu: ,,Sunt pro vaccinare! Am trei copii de care trebuie să am grijă”

Alina Greavu: ,,Da, sunt pro vaccinare! Vreau să fiu eu în siguranță și familia mea. Am trei copii de care trebuie să am grijă. Vreau ca viața mea să se întoarcă la normalitatea de dinainte, deși nu cred că viitoarea normalitate va mai fi vreodată ca ce-am trăit înainte  de Covid. Dacă jumătate din planetă refuză vaccinarea, nu are cum să mai fie la fel ca înainte pentru nimeni, pentru că vei trăi în permanență cu panică în suflet.”

Alina Greavu: „Mi se pare noaptea minții să nu ne vaccinăm toți, repede”

Alina Greavu: ,,Este esențial să ne vaccinăm toți cât mai repede ca să dispară boala. Altfel, pe măsură ce boala evoluează, se dezvoltă noi tulpini. Noi tulpini care ne pot afecta mai rău. De exemplu, Maria Popovici este pozitivă de câteva zile de Covid și se manifestă foarte diferit față de cum s-a manifestat la Minculescu, la începutul lui decembrie. El s-a simțit mult mai OK din anumite puncte de vedere, ea a zis că obosește și  gâfâie inclusiv când întinde un prosop pe sârmă. Noi nu avem cum să ne dăm seama dacă în următorii 2-3 ani nu am eradicat Covidul. Nu avem de unde să știm cum o să ne afecteze. Că ințial era doar o simplă răceală, după vezi oameni băgați la ATI, după oameni care își pierd gustul, după oameni care nu se pot ridica din pat. Mi se pare că evoluează într-un fel foarte dubios, nu înțeleg, sincer, niciun pattern aici. În câte feluri se poate modifica tulpina de SARS COV 2, cum se numește ea,  dacă noi o lăsăm de izbeliște timp de un an, doi pentru că refuzăm să ne vaccinăm. S-ar putea ca peste 6 luni sau un an, vaccinul actual să nu mai fie eficient și pentru formele viitoare de Covid. Atunci ce faci? Mai stăm încă un an să dezvoltăm altul în ce boala avansează și omoară oameni? Mi se pare noaptea minții să nu ne vaccinăm toți, repede.”

Partenerii noștri