- Sărbătoarea Tăierii-împrejur a Domnului actualizează momentul în care pruncul Iisus a fost adus la Templu pentru a fi circumcis, după rânduiala iudaică.
- Sfântul Vasile a fost o mare personalitate bisericească, teolog remarcabil și mare predicator. Este considerat părintele monahismului creștin oriental.
- Sfântul Vasile este și fondatorul celui dintâi sistem caritativ organizat în lumea creștină răsăriteană, numit ulterior Vasiliada.
Ziua de 1 ianuarie poartă pecetea a trei sărbători: Tăierea-împrejur a Domnului, Sfântul Vasile cel Mare și Anul Nou.
Tăierea-împrejur a Domnului
Maica Domnului şi bătrânul Iosif L-au dus pe pruncul Iisus la Templu, la opt zile de la naştere, unde a fost tăiat împrejur (circumcis) după rânduiala iudaică. Actul circumciziunii a fost instituit ca un semn văzut al legământului încheiat de Dumnezeu cu patriarhul Avraam şi cu urmaşii acestuia, act ce trebuia îndeplinit la toţi copii de parte bărbătească, începând cu vârsta de 8 zile. În creștinism, legătura nouă cu Dumnezeu nu mai are ca semn tăierea împrejur, ci Botezul.
Odată cu tăierea împrejur, Pruncului i s-a dat şi numele Iisus. Numele de „Iisus” în limba ebraică înseamnă „Domnul este mântuirea” sau „Mântuitorul”. Acest nume i-a fost descoperit lui Iosif în vis de către un înger: „Maria va naște Fiu si-I vei pune numele Iisus, pentru că El va mântui poporul Său de păcate” (Matei, 1, 21).
Cine a fost Sfântul Vasile cel Mare
Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit în Biserica Ortodoxă pe 1 ianuarie, dar și pe 30 ianuarie, împreună cu Sfinții Grigorie Teologul si Ioan Gură de Aur.
S-a născut în anul 330, în Cezareea Capadociei (azi Kayseri, în Turcia), într-o familie numeroasă. A avut patru surori și patru frați, iar cinci dintre aceștia au devenit sfinți în calendarul Bisericii Ortodoxe.
Și-a însușit tot ce era mai bun din cultura păgână a vremii, studiind la Cezareea Capadociei, la Constantinopol și la Atena. După terminarea studiilor, în anul 356, revine acasă și devine profesor de retorică. La 27 de ani (357) abandonează activitatea didactică și primește Botezul, după care vizitează marile centre monahale din Siria, Palestina, Egipt si Mesopotamia.
A trăit apoi ca monah într-o obște monahală pe care o înfiinţează în Pont și a stabilit importante rânduieli de organizare ale vieții monahale (aşa-numitele Reguli Mari şi Reguli Mici), care au rămas temelia organizării vieții mănăstirești în Biserica Răsăriteană.
În anul 370 a fost ales arhiepiscop al Cezareei și s-a impus printr-o uriaşă activitate dogmatică, pastorală şi socială. Autor al multor scrieri teologice (printre care și al Liturghiei care îi poartă numele), Sfântul Vasile a îmbinat întotdeauna contemplarea cu fapta bună. Averea pe care nu o împarți cu nimeni este inutilă, scria Sfântul Vasile.
Sfântul Vasile este cinstit în lumea ortodoxă ca părinte al filantropiei creștine. După hirotonirea sa ca episcop, cu averea de la părinți și cu donații de la prieteni și oameni bogați, a înființat un complex de instituții filantropice, care cuprindea un spital, un orfelinat, o casă pentru bătrâni, un cămin pentru călătorii săraci și pentru vizitatori, un spital de boli infecțioase și o instituție pentru cei nevoiași. Complexul cuprindea și o leprozerie și un așezământ pentru recuperarea femeilor care practicau prostituția.
A murit în ziua de 1 ianuarie a anului 379, când încă nu împlinise 50 de ani, rămânând în conștiința creştină, grație personalității sale exemplare, ca Sfântul Vasile cel Mare.
Sfântul Vasile a fost numit și ocrotitorul săracilor. De asemenea, el este considerat și ocrotitor împotriva duhurilor rele, el fiind, de altfel, și autorul Molitvelor care îi poartă numele, unele dintre cele mai puternice rugăciuni de dezlegare, care sunt citite celor demonizați sau în particular, celor care au nevoie de ele.
Numele Vasile, foarte răspândit în toată lumea creștină, provine din grecescul „Vasilios” (< „vasilefs”, rege, împărat) și înseamnă „regal” sau „împărătesc”. Sensul creștin al numelui este acela că purtătorul lui este împărat, stăpân peste patimile sau slăbiciunile sale.
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile
Tradiţiile din această zi marchează nu doar începutul unui nou an, dar şi începutul simbolic al unui nou ciclu de viaţă, fiind o zi fastă prin excelență. De 1 ianuarie, de Sfântul Vasile, există mai multe obiceiuri legate de bunul mers al lucrurilor.
„Semănatul”, „Plugușorul”, „Plugul cel Mare” și „Vasilica” sunt cele mai importante texte tradiționale care se rostesc în prima zi a anului și au o puternică valoare colectivă. În această categorie sunt cuprinse și textele care urează receptorului bunăstare fizică și materială: „Sorcova” sau colindele de Sfântul Vasile (care le urează celor apropiați sănătate și putere de muncă).
Unul dintre cele mai vechi obiceiuri tradiționale românești de Anul Nou este umblatul cu Sorcova. Cei mici merg cu o crenguță înmugurită de copac sau cu o sorcovă creată dintr-un băț, pe care s-au împletit flori din hârtie colorată. Numele de Sorcova este de etimologie bulgară, „surov” însemnând „verde fraged” – o trimitere la ramura abia îmbobocită.
În trecut se colinda cu o mlădiță înmugurită de măr. Aceasta se punea în apă încă din noaptea Sfântului Andrei, iar până în ziua de Sfântul Vasile înflorea. De aceea în colindele românești se cântă despre flori de măr, florile dalbe sau despre măruțul mărgăritar.
Un alt obicei, realizat de grupuri mici sau de cete de feciori, este cel al Dezlegării Anului. Anul şi rodul se dezleagă colindând pe uliţe, iar zgomotul pe care-l tinerii îl fac cu bicele, buciumele sau oalele are ca scop înlăturarea forţelor malefice: seceta, insectele şi animalele dăunătoare recoltei etc.
Prima zi a anului este ziua în care fetele pun punți pentru a visa bărbatul cu care se vor căsători. Punțile sunt făcute din rămurele de măr dulce, construite din două crenguțe, care sunt, mai apoi, așezate în locuri ascunse. De ele se leagă un mănunchi de busuioc, o pară de argint legată cu un fir de ață roșu, un inel, o batistă și un șir de mărgele. Tradiția spune că, dacă puntea este plină de brumă, atunci fata se va căsători cu un bărbat bogat, iar dacă puntea nu are brumă, atunci se va căsători cu unul sărac.
Există și obiceiul ca feciorii să dezlege cununiile, cu un descântec: „Slobozim câşlegile/ Să mărităm fetele/ Umblaţi, feciori,/ Să fie peţitori”.
Se spune că în noaptea de Sf. Vasile cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă.
Tradiţia populară spune că de Anul Nou se înnoiesc toate lucrurile şi de aceea oamenii trebuie ca în prima zi din an să-şi pună un gând bun, ca să le meargă bine tot anul: „Atunci să te păzeşti să nu te superi, să nu te sfădeşti, să fii vesel şi tot anul aşa vei fi”.
Tot de Anul Nou se spune că, pe nemâncate, fiecare om trebuie să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori, ca să aibă spor la lucru în anul ce vine.Se mai spune că vei fi curat și sănătos în tot anul, dacă în ziua de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă, te ștergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint.
De asemenea, dacă dormi de Sfântul Vasile, riști să fii leneș tot anul.
Se spune că primul musafir care îţi intră în casă de Sfântul Vasile e bine să fie un bărbat. Cum ţi-a fost musafirul din această zi, bogat ori sărac, aşa vei fi, cu îndestulare ori lipsuri, tot anul.
Și în ceea ce privește vremea, tradiția populară are numeroase interpretări. Astfel, cum e ziua de Anul Nou așa se spune că va fi tot anul: bun sau rău. Credința populară mai spune că, dacă în ziua de Anul Nou e ger mare și dacă pe zăpadă se văd multe steluțe, e semn că anul ce urmează va fi bun și vor avea loc multe cununii. De asemenea, dacă în ziua de Sfântul Vasile ninge, anul ce urmează va fi unul îmbelșugat, iar dacă este senin și geros, oamenii vor fi sănătoși. Totodată, se spune că, dacă noaptea de Anul Nou este „lină și senină”, este un semn că noul an va fi unul bun.