Pop Up. Marea foamete din 1315–1317

Europa de-acum șapte sute de ani a fost lovită de o mare foamete. Nu era nimic neobișnuit: oamenii mureau în acele timpuri pe capete de foame, fiindcă nu obțineau „pâinea cea de toate zilele”. În primăvara anului 1315, o ploaie grea, lungă și rece a împiedicat creșterea și coacerea cerealelor, a fânului și a condus la culegerea de rădăcini, ierburi, scoarță de copaci; Eduard al II-lea, regele Angliei, a rămas fără pâine; în 1316, a fost din nou ploaie mare: țăranii, adică 95% din populație, nu mai aveau rezerve de hrană, iar cronicarii vorbesc chiar de abandonarea copiilor și de canibalism; apogeul foametei a fost în 1317, cu oameni-stafii, slăbiți de boli ca ftizia, pneumonia, bronșita, lipsiți de semințe pentru recolte. Ar fi murit până la un sfert din populația unor sate și orașe din Occident și Nordul Europei. Clima avea atunci, ca și acum, perioade de încălzire și de răcire. Primele trei decenii ale secolului al XIV-lea au fost reci, uneori excesiv de reci. Lumea era pândită de fenomene naturale neașteptate și greu de gestionat: cutremure, ploi și inundații, geruri și călduri, secete și incendii, erupții vulcanice, invazii ale unor dăunători precum lăcuste, omizi, gândaci etc. Grija zilei de mâine însemna procurarea de mâncare pentru familie. Familiile aveau mulți copii – „câți dădea Dumnezeu”, în lipsa mijloacelor contraceptive și a interdicțiilor Bisericii – dar majoritatea mureau până la vârsta de un an. Speranța medie de viață a familiei regale engleze între 1301 și 1325 a fost de sub 30 de ani. O cauză a morților așa de numeroase era foametea.