Pop Up. Cronicarii

Primii cronicari – de fapt istorici – care au scris în românește au trăit în secolul al XVII-lea, deși se scrisese în limba română încă din secolul al XV-lea. Cei mai mari au fost moldovenii Grigore Ureche, Miron Costin și Ion Neculce, ultimul cu talent de literat. Lucrările lor se cheamă cronici sau letopisețe (scrieri pe ani) și cuprind evenimentele mai importante de la fondarea țării (descălecat) până în jur de 1700. Nu este vorba despre simple expuneri pe ani, ci de aprecieri importante despre domnii Moldovei. Prezentarea de către Grigore Ureche a lui Ștefan cel Mare („om nu mare de stat, mânios și degrabă vărsător de sânge nevinovat”) este un model de portret istoric și literar. Definirea numelui de român de către Miron Costin are claritate de cristal și i-a servit ca model lui Dimitrie Cantemir, care-i considera pe români adevărați romani și care numea cele trei țări Dacia. Ion Neculce, dincolo de letopisețul său, are „O samă de cuvinte”, adică legende istorice scrise cu har, care au inspirat proza noastră istorică modernă. Cronicarii moldoveni au fost calificați drept umaniști târzii, pentru că au studiat la colegiile catolice (iezuite) din Polonia-Lituania timpului (azi în Ucraina), de la Bar, Liov, Camenița, unde iradiau încă idei umaniste, aduse din Italia. Opera lor, însă, arată că ei prefigurează iluminismul, fiindcă cred în forța educației, a științei de carte, a erudiției. Pentru Miron Costin, Italia era „cuibul dăscăliei”, unde să făcea educație înaltă și de unde ieșeau învățați. Ei nu mai pot fi gustați azi ca odinioară, dar trebuie cunoscuți, fiindcă au pus bazele istoriografiei și literaturii române.