- O expoziție amplă la Gagosian Londra marchează aniversarea cărții fotografice canonice.
- Imagini intime dezvăluie vulnerabilitatea și reziliența unei generații, surprinse fără artificii.
- De la New York-ul anilor ’70-’80 la galeriile de azi, o operă despre memorie și identitate.
În peisajul artei contemporane, puține opere au avut un impact atât de visceral și durabil precum „The Ballad of Sexual Dependency” de Nan Goldin. Publicată pentru prima dată în 1986, această carte fotografică seminală, considerată acum un punct de referință, aniversează 40 de ani de la apariție printr-o expoziție amplă la Gagosian Londra.
Advertisment
Evenimentul nu este doar o celebrare a longevității unei creații artistice, ci și o reîntâlnire cu o viziune artistică intransigentă, care a sfidat normele și a redefinit fotografia documentară. Într-o serie de 126 de fotografii, Goldin a imortalizat un univers personal, o cronică intimă a vieții sale și a cercului său de prieteni, iubiți, drag queens și dependenți, capturând momente de bucurie, disperare, dragoste și violență cu o sinceritate brutală și o vulnerabilitate dezarmantă.
Recomandări
Nevoia insațialibilă de a documenta
Motorul din spatele „The Ballad of Sexual Dependency” este o motivație profund personală, aproape existențială. Însăși Nan Goldin a mărturisit în introducerea cărții, dedicată surorii sale Barbara care s-a sinucis când artista avea doar 11 ani: „Nu vreau să mai pierd niciodată memoria reală a nimănui”. Această pierdere traumatică a alimentat o nevoie insațiabilă de a documenta viețile celor apropiați, de a le conserva prezența, de a le păstra „memoria reală”.
Este o luptă împotriva uitării, o tentativă de control asupra istoriei personale. „Nu vreau să fiu niciodată susceptibilă la versiunea altcuiva despre istoria mea”, a scris fotografa, subliniind nu doar un refuz al interpretării externe, ci și o afirmare a dreptului său de a-și deține și relata propriul adevăr. Fotografiile, realizate majoritar între 1973 și 1986, sunt o explorare a dorințelor și relațiilor umane, atât cele cu ceilalți, cât și cele cu sine însuși, o mărturie a căutării de sens și apartenență într-o lume adesea turbulentă.
Oglinda unei epoci și arta fără filtre
„The Ballad of Sexual Dependency” a apărut inițial ca un slideshow prezentat în cluburile de noapte din New York, acompaniat de o coloană sonoră eclectică. Această formă hibridă, înainte de a deveni fotobook-ul de azi, a fost un gest artistic de avangardă. Fotografiile, realizate în culori, au sfidat convențiile epocii care asociau seriozitatea fotografiei cu alb-negru. Goldin a transformat „snapshot-ul” personal în artă, amestecând elemente de jurnal, album de familie, fotografie de modă și fotojurnalism.
Criticul Hilton Als a observat cu perspicacitate: „Goldin nu a fotografiat așa-numita lume naturală… Ea a fotografiat afacerea vieții ca spectacol, o lume în care diferența începea la suprafață”. Această perspectivă subliniază o schimbare paradigmatică în reprezentarea realității, una care se distanțează de idealizări și se apropie de o estetică a autenticității brute. În imaginile sale, Goldin a surprins o „boemă punk” din New York-ul anilor ’80, o generație care, deși emana un sentiment de nemurire, a fost rapid lovită de criza AIDS, care a luat viețile multora dintre subiecții ei fotografici.
Sexual de la personal la universal: o moștenire iconică
Deși hiper-specifice vieții și momentelor sale, fotografiile lui Goldin transcend particularul, morfozându-se în universal. Criticul de fotografie al New York Times, Andy Grundberg, a comparat lucrarea cu un alt moment cheie al istoriei fotografiei americane, afirmând că „ceea ce The Americans a lui Robert Frank a fost pentru anii 1950, The Ballad of Sexual Dependency a lui Nan Goldin este pentru anii 1980”. Această comparație subliniază nu doar impactul imediat al lucrării, ci și intrarea ei în canonul artistic, devenind un reper pentru înțelegerea unei anumite epoci și a sensibilității sale.
Expoziția de la Gagosian, care reunește toate cele 126 de fotografii ce apar în carte, oferă publicului ocazia de a se confrunta direct cu această moștenire. „„The Ballad of Sexual Dependency este jurnalul pe care-l las oamenilor să-l citească. Jurnalul este forma mea de control asupra vieții mele. Îmi permite să înregistrez obsesiv fiecare detaliu. Îmi permite să-mi amintesc”, a scris Goldin ulterior despre opera sa. Această declarație finală reconfirmă că, în esența sa, lucrarea rămâne o formă de auto-reglementare și de conservare a memoriei, o mărturie a puterii artei de a transfigura experiența personală în ceva atemporal și profund uman.
Partenerii noștri