Pop Up. Anton Pann 

Anton Pann s-a născut la finele Secolului Luminilor și s-a considerat mereu român. „Vădea o cunoaștere miraculoasă a limbii noastre”, după cum zice George Călinescu. A pribegit în Basarabia, unde a fost cântăreț de stană, s-a mutat la București, a dus o viață grea, în calitate de cântăreț și paracliser pe lângă unele biserici. A urmat școli „de musichie” ecleziastică orientală, greacă, a învățat arta tipografică și a început tipărirea de cărți traduse în românește.

Mitropolitul Dionisie Lupu l-a numit în comisia pentru traducerea cântărilor bisericești din grecește în românește. La începutul „zaverei” din 1821, tânărul se refugiază în Transilvania, la vechea Biserică Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului, unde era cântăreț în strană. Reîntors în Țara Românească, devine profesor de muzică psaltică la școala de cântăreți bisericești de pe Podul Mogoșoaiei (azi Calea Victoriei) și apoi la școala Episcopiei Râmnicului. Anton Pann a pus pe muzică prin 1842 versurile poeziei „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu, devenită Imnul de Stat al României. Activitatea sa de creație a fost apreciată de Mihai Eminescu, acela care zice: „S-a dus Pann, finul Pepelei, cel isteț ca un proverb”. În România, sunt azi monumente, școli, străzi dedicate lui Anton Pann, cel care a scris: „Cântă, măi frate române/ Pe graiul tău și limba ta/ Și lasă cele streine/ Ei de a și le cânta.”

Anton Pann nu a fost un vizionar, ci un spirit practic, dornic de dialog firesc între români și de primire de către aceștia a cuvântului vorbit și cântat al Domnului în limba română.