Eat Me. Placinta cu dovleac

E aurie, miroase a scorțișoară și pare desprinsă dintr-un tablou de toamnă cu frunze arămii. Îți vorbesc despre plăcinta cu dovleac — desertul care reușește, an de an, să transforme toamna într-o sărbătoare.

În România, e un simbol al gospodăriei, al cuptoarelor încinse și al mirosului care te cheamă în bucătărie „doar să guști puțin”. În Statele Unite, e nelipsită de la masa de Thanksgiving și s-a transformat, odată cu Halloweenul, într-un adevărat cult al dovleacului.

Originea plăcintei cu dovleac e veche de câteva secole. Primele rețete apar în Anglia secolului al XVII-lea, unde dovleacul era fiert, pasat și amestecat cu miere, ouă și condimente. Coloniștii englezi au dus rețeta peste ocean, iar americanii au rafinat-o până a devenit ceea ce știm azi — un desert aromat, îmbrăcat într-o crustă fragedă.

O plăcintă cu dovleac adevărată e o poezie în straturi: un aluat sfărâmicios, umplutură fină din piure de dovleac copt, lapte și ou, asezonată cu scorțișoară, ghimbir, cuișoare și nucșoară. În România, varianta noastră tradițională e mai rustică — foaie subțire, dovleac ras, zahăr brun și un praf de dragoste de bunică.

Toamna, plăcinta cu dovleac capătă un aer misterios. Se așază pe mesele decorate cu lumânări și dovleci sculptați, lângă o cană de cidru fierbinte sau ciocolată caldă. Fiecare felie e o îmbrățișare caldă și o promisiune că toamna poate fi și dulce, nu doar melancolică.

Plăcinta cu dovleac nu e doar un desert. E o tradiție care miroase a casă, a copilărie și a povești spuse la gura sobei. Poftă bună — sau, cum ar zice vecinii de peste ocean, Happy Pumpkin Season!