A trăit nici 42 de ani, din care a domnit 10 ca rege al Angliei. Pe câmpul de luptă avea un curaj nebun. Era fiul lui Henric a II-lea, regele Angliei și al Eleonorei de Aquitania, regină a Franței și a Angliei.
Advertisment
Nu a trăit în Anglia, ci în Franța, în cruciadă sau în captivitate. A fost convins că misiunea sa era apărarea credinței creștine, fapt pentru care, de la 16 ani, a comandat trupele în lupte, apoi a plecat la Cruciada a III-a (1189-1192), numită și cruciada regilor. Era pătruns de fervoare religioasă și a urmărit, fără succesul scontat, eliberarea Ierusalimului și a Locurilor Sfinte de sub stăpânirea musulmană. Altminteri, a participat la luptele sângeroase din sânul familiei sale, i-a prigonit pe evrei și i-a obligat să treacă la creștinism, și-a stors supușii de fonduri pentru cruciadă, încât ar fi spus: „Aș vinde până și Londra, dacă i-aș găsi un cumpărător”.
În timpul luptelor din Țara Sfântă, un biograf al sultanului Saladin, comandantul alianței musulmane, ar fi recunoscut: „În acea zi regele Angliei, cu lancea în mână, a călărit de-a lungul armatei noastre de la dreapta la stânga și niciunul dintre soldații noștri nu a părăsit rândurile pentru a-l ataca. Sultanul s-a înfuriat și a părăsit câmpul de luptă”. Regele părea intangibil.
Recomandări
După cruciadă, grav bolnav, Richard s-a întors în Anglia, dar a murit pe sol francez. A rămas în istorie și deopotrivă în legendă drept un vajnic conducător politic și un mare talent militar, pus în serviciul civilizației europene occidentale. Rămâne surprinzător faptul că William Shakespeare nu a scris o piesă despre el.
Partenerii noștri