A fost vreodată? N-a fost niciodată?
Pe vremea când păsările lăsau urme pe cer, lumea era o uriaşă mascaradă. Toţi oamenii purtau măşti. Chipul era un activ mult prea irelevant, prea de dispreţuit ca să fie expus public.
Într-atât nu mai conta chipul, încât uitaseră toţi că au o înfăţişare.
Exista, fireşte, o piaţă neagră. Oamenii cumpărau chipuri la preţuri exorbitante, agonisindu-şi nelinişte. O marfă rară – neliniştea, într-o ţară fără oglinzi.
Oamenii nu se mai vedeau şi celor mai mulţi asta le provoca o mare uşurare. Cu timpul, au simţit că nici să-şi vorbească nu le era de trebuinţă.
În Constituţie a mai rămas un singur articol, pe care îl socoteau o culme a înţelepciunii – Regula de Aur a Armoniei: “Din tot ce ai vrea să spui cel mai chibzuit lucru e tăcerea, căci despre ea nimeni nu are nimic de comentat”.
În ţara despre care îţi povestesc, fiecare îşi era prea de ajuns sieşi.
Dar anii au trecut, însă ei n-ajunseseră să-şi vadă zilele până la capăt, când un nou conducător, hotărât să nu lase lucrurile să curgă în voia lor, le-a restituit cuvintele.
Şi, fiindcă nimeni nu se încumeta să ridice măcar o literă, să ia măcar o silabă, Conducătorul cel nou le-a scos măştile. Sub ele nu mai era decât o pulbere de mirare.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri