1001 de nopți. O altă poveste

O altă poveste
De câte ori n-ai încheiat o istorisire, spunând: „… dar asta e o altă poveste…”?
Ei bine, o să îţi spun cu adevărat o altă poveste, care nu seamănă cu niciuna din câte ai auzit. Toate celelalte sunt ca fluturii – nu-i deosebeşti de florile pe care se aşează.
… A fost ca niciodată, poate pentru că a fost prima dată. Era pe la ora când încep să zboare bufniţele. Cât de bine seamănă cu oamenii: bufniţele vânează alte bufniţe.
Era o noapte fără lună. Prinţul de Tinichea şi-a aruncat platoşa. Coroana a agăţat-o în creanga unui copac. Voia să scape de el însuşi. Era îndrăgostit şi inima lui de tinichea zornăia asurzitor. Şi-a deşurubat-o din piept, hotărât să se descotorosească şi de ea. Apoi s-a gândit să se afunde în pădure, să rătăcească până nu se va mai găsi pe sine.
Când s-au ivit zorii, Prinţul de Tinichea s-a trezit într-o stepă arzând. Ştia că se va topi şi ar fi dorit să stingă focul. Ce nu ştia era că incendiul în stepă se stinge doar cu un alt foc.