1001 de nopți. A vinde peştelui Luna

Tu, care încerci să-ţi fii propriul tată, nu te amăgi.
Simt că nu pot ajunge la tine decât pe podul subţire al vocalelor. Consoanele ar putea să te rănescă, dragostea mea care desenezi litere.
În Persia – locul de unde au pornit în lume – poveştile se încheie, invariabil, cu un avertisment. Ca şi când mereu ar mai urma ceva: “Povestea s-a terminat, dar barza nu s-a întors la cuibul ei”.
Barza, se spune, e singura pasăre mută. Asta doar fiindcă n-o aude nimeni. Cântă discret prin mlaştini sau pe malul Mărilor Verzi – care or fi alea.
Singura nebunie a berzelor e că încearcă să vândă peştelui Luna. Dar nici măcăr nu e o nebunie, ci o fericită confuzie. De la peşte la Lună distanţa e de doar o vocală, atunci când scrii de la stânga la dreapta. Luna, în arabă şi în persană, e cuprinsă în acelaşi cuvânt – mah. Peştele, în arabă şi în persană – mahi. Îi despart doar mireasma unei vocale.
Vinde liniştit peştelui Luna. Dar, mai întâi, vinde-ţi ţie iluzia că frumuseţea nu descreşte ca soarele la asfinţit.